O criză liniştită

Se spune – iar acesta este un adevăr axiomatic – că obişnuinţa este a doua natură. Aşa că noi, românii, dar nu numai noi, ne-am obişnuit cu această criză economico-financiară ce s-a instalat şi pe meleaguri mioritce de vreo doi ani, încât se consideră – absurd, nu? – că nici n-am mai putea trăi fără ea.

Aceasta, criza, este laitmotivul tuturor relelor şi nerealizărilor din societatea românească. Asta, evident, dacă nu-l punem la socoteală şi pe T.Băsescu. Mai ales că după unii chiar el ar fi generat criza de la noi. Uite-aşa, numai de-al dracului, ca un dictator ce este!…

Merge prost sistemul public de sănătate? Criza e de vină. Nu sunt bani, sistemul e subfinanţat. Ca şi când, pentru a menţine curăţenia în spitale sau pentru aprovizionarea cu materiale de strictă necesitate, ar fi nevoie de nu ştiu ce sume astronomice. Sigur că se poate şi cu ce avem acum, dar banul trebuie gospodărit cu chibzuinţă de către cei puşi în fruntea unor asemenea unităţi medicale. Altfel spus, incompetenţa duce nu numai la exodul medicilor în străinătate, dar şi al bolnavilor.

În învăţământ, în educaţie situaţia e cam la fel. Cei ce lucrează în sistem, cadre didactice şi personal auxiliar, îşi închipuie că prin greve vor contribui la un învăţământ de calitate. Efectul este invers. Motivaţia lor o constituie salarizarea proastă. S-a demonstrat că ei sunt împinşi de la spate de aşa zişii lideri de sindicat, pentru ca aceştia să-şi justifice funcţia şi banii. Oricât li s-ar mări lefurile profesorilor, calitatea educaţiei va fi aceeaşi. Trebuie umblat la reformarea sistemului din temelii. Până acum au fost doar cârpeli.

Dacă Guvernul vrea să facă o reformă constituţională, punând în practică voinţa celor ce au votat la referendumul din toamna trecută, iată, s-au găsit destui politicieni, evident, din opoziţie, care nu sunt de acord. Motivul? Criza. Păi ce, pe criza asta de modificarea Constituţiei ne arde nouă acum? Trebuie să ne gândim cum să ne protejăm averile acumulate timp de 20 de ani, tăind din atribuţiile ANI. După ce trece criza, mai vedem noi. Cum ar fi zis Mme de Pompadour: Apres moi, le deluge!

Anunțuri
Published in: on Aprilie 26, 2010 at 11:24 am  Lasă un comentariu  

„Să se revizuiască, primesc, dar…”

Asistăm zilele acestea la nişte discuţii/dezbateri pe marginea modificării Constituţiei care, pe cât sunt de arţăgoase, pe atâta sunt de sterile. Nu mai vorbesc de ridicol, acesta fiind un apanaj al politicienilor de azi, dar si al televiziunilor şi comentatorilor acestora pe marginea proiectului în discuţie.

Paradoxal, toţi cei ce se perindă pe la tv sau scriu în ziare se pronunţă în favoarea revizuirii şi modificării Constituţiei, dar fiecare după pofta inimii proprii. Când vine vorba de rezultatul referendumului naţional din noiembrie 2009, privitor la reducerea numărului de parlamentari şi la un parlament unicameral, aici, cei mai mulţi, invocă faptul că românii n-au ştiut ce-au votat, n-au fost informaţi şi, ca atare, au pus ştampila pe neve.

Ei, păi cine credeţi că e vinovat de toate acestea? Desigur, Guvernul şi, mai presus de toate, preşedintele Băsescu care-i presează cu modificarea Constituţiei în favoarea sa. Chiar dacă guvernul a trimis la presedinţie un proiect de modificare a acesteia. Ce dacă în Constituţia actuală este prevăzut faptul că Guvernul are dreptul să facă o asmenea propunere? Fiecare partid are propria sa interpretare, evident, în favoarea sa. Iar parlamentarii, mai ales cei din opoziţie, dar şi cei din UDMR, nu prea sunt de acord cu scăderea numărului de parlamentari într-o singură cameră. Altfel spus, fiecare trage spuza pe turta lui.

Mai sunt unii care invocă faptul că tocmai acum ne-am găsit să modificăm Constituţia, pe criza asta. Vezi Doamne, pentru a acoperi sau a distrage atenţia de la aceasta. Deci nu-i momentul potrivit, să aşteptăm să treacă criza. Cât, nici ei nu ştiu. Aşa dar, conform unei vorbe româneşti, lungeşte Doamne boala, pân` s-o coace poama.

Concluzia este că, de la Caragiale-ncoace nu s-a schimbat mai nimic în politica românească, în afară de actori. Tipologia lui Farfuridi a rămas aceeaşi, contextul este altul.

Published in: on Aprilie 23, 2010 at 9:51 am  Lasă un comentariu