Obligatoriu sau opţional?

Citeam zilele trecute, printre alte exemple, cum o profesoară de limba franceză de prin judeţul Mureş ajunsă la vârsta pensionării s-a opus categoric demersului conducerii şcolii de a o pensiona sub pretextul ca ea poate să-şi continue munca la catedră, fiind iubită de elevi.

Şi pentru asta n-a pregetat de a se adresa instanţelor de judecată, ba chiar a mers mai departe pâna la…CEDO, invocând nu ştiu ce act normativ care i-ar permite să-şi continue activitatea didactică pâna la 65 de ani. Ca reacţie, directorul şcolii spune că profesoara în cauză se află mai tot timpul în concediu medical iar pensionarea sa ar face loc unui tânar, şomajul în rândul tinerilor absolvenţi de facultate fiind foarte mare.

Acum situaţia profesoarei este în coadă de peşte pâna la rezolvarea cazului la CEDO. Aici se impun, după părerea mea, două lucruri. Primul ar fi o întrebare: ce treabă are acest organism european cu astfel de probleme, dacă are? Şi al doilea lucru ar fi dacă din punct de vedere moral şi…sindical cererea este justificată, având în vedere faptul că sindicatele luptă în prezent cu guvernul pe marginea noii legi a pensionării, cerând ca vârsta de pensionare la femei să fie la 60 de ani.

Într-o ţară sărăcită de criză, mi se pare că se cere prea mult. În condiţiile în care numărul de ore de predare este în scădere, ca şi numărul de ore pentru elevi de asemenea, poate că ar trebui să se facă loc şi celor tineri. Argumentul conform căruia n-au experienţă nu este valid. Cum o să capete experienţă dacă nu lucrează la catedră?

Aşa dar, ieşirea la pensie la o anumită varstă este opţională sau obligatorie? Pentru că liderii de sindicat se agită din caleafară, justificându-şi menirea şi…averile.

Anunțuri
Published in: on Martie 21, 2010 at 7:28 am  Lasă un comentariu