Asteptari

La acest sfarsit de ianuarie, Romania are trei probleme mari: criza economica, pandemia de gripa porcina si…gerul.
Am sa le iau in ordine inversa. Gerul, chiar daca e luna lui gerar, se manifesta cam aspru, chiar foarte aspru in comparatie cu iernile din ultimii ani, oamenii dezobisnuindu-se de iernile clasice, ciulind urechile la cei ce propagau teoria incalzirii globale ca pe o apocalipsa. Natura are insa legile ei si care uneori sunt ignorate de catre oameni. Dar fenomenul e trecator, chiar daca lasa in urma sa victime lipsite de aparare.

In privinta pandemiei de gripa porcina A/H1N1 si pe care am „importat-o” din vest, romanii lupta si ei cum pot. Unii se vaccineaza cu noul vaccin aparut la noi mai tarziu ca in tarile occidentale, altii raman indiferenti iar altii, desi vaccinul este gratuit, refuza sa se imunizeze. Aici sunt doua teorii care circula. Prima ar fi ca acest vaccin a fost lansat de catre unele companii farmaceutice pentru a-si mari profitul, fara justificare; a doua, in contrapondere cu prima, arata ca acest vaccin este periculos pentru oameni, chiar si pe termen lung. Si in baza acestei teorii multi refuza imunizarea prin vaccinare. Partea proasta este ca aceasta maladie face multe victime.

In sfarsit, cea de a treia mare problema este criza economica majora care, si asta, ne-a venit tot din vest. (Doar gerul ne-a venit din rasarit). Si pentru asta guvernul se lupta si el cum poate, printr-o politica de austeritate si prin imprumuturi de la organismele financiare europene si mondiala. Chiar in zilele trecute, azi fiind ultima zi, au fost la noi delegatiile acestor organisme si se pare, dupa toate aparentele, ca ne vor elibera transele urmatoare de bani cat mai curand. Asadar traim pe datorie si mancam pe veresie. Un obicei romanesc perpetuat de-a lungul vremii, cu atat mai mult cu cat traim la portile orientului.

Si daca gerul si gripa porcina vor trece probabil mai repede, in privinta crizei economice previziunile nu sunt chiar asa de imbucuratoare, in ciuda optimismului afisat de guvernanti.

Anunțuri
Published in: on Ianuarie 26, 2010 at 12:53 pm  Lasă un comentariu  

Inca un an…

Taras, grapis, mai cu opinteli am trecut si de 2009. Se spune, mai degraba se bate apa-n piua, prin mijloacele mass-media autohtone (si nu numai ) ca anul ce abia s-a incheiat a fost unul prost din punct de vedere economic. Unele tari au stagnat, altele, printre care si a noastra, au dat inapoi fata de 2008. Doar China merge inainte, vijelios, in marsul ei pornit in 1949. Cine sa-i opreasca pe astia?Oare peste inca 60 de ani va fi superputerea care va domina lumea? Cine stie, poata intr-un timp chiar mai scurt. Asadar, atentie America! S-ar putea sa cazi pe locul doi.

Ei, dar ce ne asteapta in 2010? Nimic bun, ba chiar previziunile sunt si mai sumbre. Asa ne spun analistii din politica economica mondiala. Ai nostri ce sa ne spuna? Ca se scumpesc unele produse alimentare si unele servicii; ca salariile si pensiile vor fi inghetate, cel putin tot anul acesta daca nu si o parte din anul urmator.

Si daca tara arde, politicienii ce fac? Ce stiu mai bine: se cearta care pe unde apuca; prin Parlament, pe la tv sau prin ziare, ba chiar si-n public. Nu degeaba ne-a pus cine ne-a pus aici , la portile orientului. Noi cumulam multe caracteristici, am luat din toate cate putin, sa fie acolo.

Published in: on Ianuarie 4, 2010 at 7:19 am  Lasă un comentariu